Povestea virală cu Firea primar etern și București o groapă de gunoi
Gabriela Firea a reușit în mai puțin de un mandat să-și facă un renume. Că e bun sau că e rău nu vom ști până la următorul vot. Tot până atunci ai ocazia să vezi niște benzi desenate superbe cu ce ar putea ajunge București în 2040.
Firea, ca politician, a dat cel mai mare viral al anului când și-a închis pagina de Facebook. De mai multe ori. Între timp, a spus c-a greșit și că oamenii ar trebui s-o ierte. Înainte de acest moment a fost huiduită pe Arena Națională. Oricum, rămâne primar și mai durează până la următoarele alegeri.
Până când Firea va fi schimbată, dacă nici ție nu-ți place, te poți mulțumi cu benzile desenate de mai jos. Au fost încărcate pe contul de Facebook Nilu Crocodilu și au devenit viralul care să-i mai bucure pe bucureșteni. Acțiunea e într-un București distopic din 2040, când orașul a devenit un târg medieval în care Firea distrage atenția oamenilor cu tot felul de festivaluri.
Desenele acesta au fost realizate de Vlad Forsea, care folosește „Nilu Crocodilu” ca nume de scenă și de vedetă. Are 27 de ani și se prea poate ca prin aceste desene să rezume perfect direcția imprecisă în care merge Capitala. În viziunea lui distopică Firea își ia inspirația de la Oprescu și Videanu. Ar fi și mai ciudat să și-o ia de la Băsescu.
[readmore]
Poate cel mai frumos lucru din acest București al viitorului e că Palatul Parlamentului devine ceea ce Dan Ciobotea, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-ar dori cu siguranță. E o biserică imensă, lucitoare într-un oraș gri și jegos.
Înainte de acest viral cu Firea, Vlad s-a remarcat și printr-o scurtă trecere în revistă a oamenilor pe care i-ai fi întâlnit înainte de alegerile parlamentare din 2016. A publicat acele desene pe blogul său, unde îl poți urmări pentru și mai multe creații. Iar mai recent a prezentat și povestea lui Homo Fob, acel individ peste care n-ai cum să nu dai în România, indiferent unde trăiești.